De ce a cazut Imperiul Bizantin? Crizele si agonia marelului imperiu roman de rasarit

In anul 1453, Constantinopolul a cazut in mainile turcilor dupa un asediu indelungat. Insa cucerirea otomana a fost doar varful aisbergului pentru ca Imperiul Bizantin se afla de mult timp intr-o continua agonie. Cucerirea otomana doar i-a curmat suferinta indelungata.
1.Marile Migratii din secolele IV-VII
Inca din primii ani ai existentei sale, Imperiul Bizantin s-a confruntat cu probleme majore. Perioada secolelor IV- VII a inregistrat valuri succesive de migratori.
Primii veniti au fost gotii care s-au scindat in vizigoti si ostrogoti, asezandu-se in Dacia. Constantin cel Mare, fondatorul imperiului, a organizat o campanie militara impotriva vizigotilor. In 332 a impus un ,,foedus" prin care gotii isi asumau apararea liniei dunarene si furnizau trupe auxiliare imperiului. Vizigotii au fost crestinati pe rit arian.
In 376, hunii si-au facut aparitia in Europa, provocand o reactie in lant in stepele nord-pontice. Initial, aflandu-se la nord de Dunare, in Pannonia, au actionat ca aliati ai imparatului.
Nemultumiti de politica fiscala a Constantinopolului si amenintati de huni, vizigotii au reluat atacurile asupra imperiului in timpul domniei imparatului Valens. S-au revoltat in 378, iar in Batalia de la Adrianopol, au invins armata romana si l-au ucis pe insusi imparatul Valens. Contigente ale cavaleriei hune au participat la Batalia de la Adrianopol.
In 379, imparatul Teodosius i-a oprit pe vizigoti. In 382 a incheiat un nou tratat de ,,foedus", vizigotii fiind instalati in provinciile Dacia la sud de Dunare si Moesia, bucurandu-se de privilegii in Peninsula Balcanica si fiind constituita ,,Gotia". Elitele vizigote au fost atrase in slujba imparatului care a incurajat casatoria acestora cu femeile din aristocratia romana, vizigotii fiind integrati in populatia romana.
Dar in 395, un nou rege vizigot, Alaric, a reluat atacurile la sud de Dunare, atacand Pannonia, Moesia si ajungand in Peloponez, instalandu-se in Epir in anul 397. Comandantul garzii din Constantinopol , Galinas, a fost trimis sa reprime rascoala in Asia Mica, dar s-a aliat cu cei revoltati si a subjugat capitala bizantina. Populatia orasului s-a revoltat si i-a alungat pe vizigoti. Intre timp, vizigotii condusi de Alaric au ajuns in Italia si au jefuit Roma in 410.
In anii 440, hunii condusi de Attila au atacat provinciile Imperiului Bizantin. Imparatul de la Constantinopol a fost nevoit sa-i plateasca tribut hunilor , iar in 447, Attila a pretins triplarea tributului si a emis pretentii teritoriale. Constantinopolul a trimis o solie la curtea regelui hun, din care facea parte Priscus din Panion ce a observat o societate hunica stabilita in Pannonia si a fost uimit ca au patruns influente romane ca baia romana. Priscus l-a convins pe Attila sa renunte la pretentiile teritoriale. Attila si-a indreptat atentia catre Imperiul Roman de Apus, ajungand in Galia unde a praduit orase. In Batalia de la Campiile Catalaunice din 451, Attila a fost invins de Flavius Aetius, comandantul roman de Apus care a angajat goti. Imparatul bizantin, Marcian, a refuzat sa-i mai plateasca subsidii si si-a mobilizat armata pentru aparare.Attila ataca din nou vestul, de data aceasta, nordul Italiei, praduind orase, insa cand era gata sa atace Roma, Papa Leon cel Mare l-a convins sa se razgandeasca. Din 453, dupa moartea lui Attila, hunii nu mai reprezentau o amenintare pentru bizantini.
Nu a durat mult ca in bazinul Dunarii sa se stabileasca gepizii . Un grup de ostrogoti din Pannonia au intrat in serviciul imparatului bizantin, Teodoric Strabo devenind conducator al garzii imperiale bizantine in timpul imparatului Leon I. Din Pannonia a fost trimis ca ostatic si Teodoric, crescut si educat dupa stil roman in scolile din Constantinopol, fiind familiarizat cu obiceiurile , traiul si tehnicile de lupta bizantine.
In 470, Teodoric se intoarce in Pannonia si il invinge pe Teodoric Strabo. In 474, Teodoric primeste de la Zenon titlul de Magister Militum. Avea sa-l ucida pe regele ostrogot al Italiei, Odoacru. In 488-489, ostrogotii au parasit zona Dunarii.
Imperiul Roman de Apus nu mai exista, si Imperiul Roman de Rasarit ducea mai departe continuitatea romana. Dar pericolele inca pandeau, iar populatiile migratoare inca cauzau pierderi imense Bizantului si mentineau starea de insecuritate si neliniste, disturband comertul si rutele din Balcani. Frontiera dunareana slabise, dar in schimb, diplomatia bizantina abila a recurs la tactica ,,divide et impera", ridicandu-i pe unii migratori impotriva altora.
In secolele V-VI, slavii pasesc in zona stepelor nord-pontice si la Dunare, impartiti in ,,anti" si ,,sclavini". In timpul domniei imparatului Anastasius I, slavii incep sa atace la sud de Dunare si praduiesc anual, luand 200 000 de prizonieri bizantini. Atacurile au fost indelungate, caci slavii iernau la sud de Dunare. In 559, slavii au atacat Chersones, sudul si estul Peninsulei Balcanice. Iustinian l-a trimis pe generalul Belizarie sa respinga atacurile.
In 558 isi fac aparitia avarii la nordul gurilor Dunarii, care trimit o solie imparatului Iustinian, cerandu-i sa le plateasca subsidii anuale pentru a nu ataca imperiul si sa se stabileasca in Dobrogea de azi. Iustinian a acceptat doar plata unor subsidii anuale. Dupa moartea sa, Iustin al II-lea a refuzat sa le mai plateasca tribut. Avarii au presat linia Dunarii, instalandu-se in Pannonia estica si in Transilvanai de azi. I-a determinat pe longobarzi sa paraseasca regiunea si sa atace Italia ocupata de bizantini. Avarii s-au aliat apoi cu slavii si au atacat la sud de Dunare. In 582 au cucerit orasul Silmium, devenind resedinta khaganului avar. Tesalonicul a fost atacat de doua ori conform scrierilor arhiepiscopului orasului, Ioan.

2._vizigotii_la_adrianopol-sursa-osprey_.jpg

In secolul VII, Mauritius si-a concentrat trupele impotriva slavilor si avarilor pe Dunare . Comandantul Friscus a fost chemat, dar armata sa s-a revoltat in 602 din cauza neplatii soldelor sub conducerea lui Phocas. Mauritius a fost inlaturat si executat , alaturi de fii sai, iar Phocas s-a proclamat ca noul imparat.
Slavii s-au instalat in provinciile imperiale sud-dunarene, si alaturi de avari, au cucerit orasele Naisus si Serdica, au asediat Tesalonicul si Constantinopolul in 619. In 626, slavii s-au instalat in Peninsula Balcanica , urmand trei directii: spre Marea Adriatica in vest, in sud spre Marea Egee si spre est, catre Marea Neagra. Salona a fost cucerita de avari. Doar orasele de pe litoralul Marii Adriatice, Atena, Patras si Tesalonic se mai aflau sub control bizantin. Slavii au pus bazele unor asezari ,,lavinii"bazate pe legaturi de rudenie, dezvoltand relatii bune cu bizantinii. Slavii s-au apucat de agricultura, au inceput sa vorbeasca greaca, s-au convertit la crestinism, au creat alfabetul chirilic si au adoptat influentele si moda romana , conform lucrarii ,,Miracolele Sfantului Dimitrie" scrisa de Perbundos.
La mijlocul secolului VII au venit bulgarii condusi de Kubrat din nordul Muntilor Caucaz ce au stabilit contacte cu imparatul bizantini Heraclius. Dupa moartea lui Kubrat, bulgarii s-au divizat in mai multe formatiuni dupa atacurile kazarilor. O formatiune i-a revenit sub conducerea lui Asparuch, care a plecat spre vest si s-a asezat in sudul Moldovei de azi, incepand atacurile asupra imperiului.
In anii 679-680, bulgarii au traversat Dunarea si s-au stabilit in zona Varnei. Constantin al IV-lea a organizat o expeditie impotriva acestora. Dar campania a esuat si Constantin al IV-lea a incheiat un tratat cu bulgarii prin care recunostea existenta statului bulgar al lui Asparuch la sud de Dunare cu capitala la Pliska, unde s-au integrat si slavii.
Efecte: Bizantul a pierdut teritorii cuprinse intre Muntii Balcani si Dunare, controlul asupra rutelor comerciale din Balcani (vechea Via Ignatia fiind scoasa din uz),si mari metropole bizantine au fost distruse in urma razboaielor. Sistemul administrativ a ajuns intr-o situatie deplorabila , iar diocezele Tracia si Iliricum au fost desfiintate . A urmat o perioada de foamete. S-a creat statul bulgar la sud de Dunare, iar slavii au ocupat Peninsula Balcanica de la Dunare pana la Peloponez si au fost asimilati , adoptand crestinismul si modul de viata roman , iar populatia romanizata s-a retras in Epir si Macedonia sau in Dalmatia. 200 000 de bizantini s-au transferat dle a sud de Dunare la nordul Dunarii, multi fiind luati prizonieri de slavi si transportati. Acestia au consolidat romanitatea nord-dunareana.
2. Disputele religioase (luptele cristologice)
Nu doar migratiile au slabit imperiul , ci si luptele interne. Luptele Cristologice au durat patru secole. Provinciile orientale, fiind dominate de erezii si manifestand opozitie fata de autoritatea centrala de la Constantinopol, au fost cucerite de arabi.
Initial , pana in secolul IV, crestinii erau persecutati, iar biserica era egalitara si marginala. In urma edictelor emise de Galerius si Constantin, crestinismul a fost legalizat. S-au organizat sisteme administrative crestine, ca dioceza, unitatea de baza a institutiei religioase. Biserica a legitimat societatea ierarhizata, in fruntea acesteia fiind conducatorii din randurile aristocratiei. Au izbucnit tensiuni dintre masele de crestini adepti vechilor principii religioase si elita religioasa.
Doar cele patru evanghelii si Faptele Apostolilor erau textele unanim acceptate pentru Noul Testament, oferind o doctrina coerenta bisericii. Unii preoti alegeau sa se ghideze dupa mai multe texte si de aceea erau denumiti ,,eretici". S-a ajuns chiar la crearea unor tensiuni intre scaunele episcopale. Roma pretindea pozitia dominanta a episcopului acesteia in raport cu ceilalti episcopi din imperiu, invocand fondarea scaunului Romei de catre apostolul Petru pentru a-si sustine pretentiile doctrinei ridicata la rang de dogma, scaunul pontifical fiind instanta suprema careia i se adresau toti crestinii din vest.

3._conciliul_de_la_niceea-wikipedia.jpg

Episcopul Constantinpolului era sustinut de imparat dupa ce in 381, in urma celui de-al doilea conciliu ecumenic din capitala bizantina, Teodosiu a fondat cel de-al doilea mare scaun episcopal din imperiu, devansand celelalte episcopii din Alexandria si Antiohia.
In conciliul ecumenic de la Calcedon din 451 s-a stabilea egalitatea dintre Roma si Constantinopol, imparatul Marcian manifestandu-si sprijinul pentru episcopul sau. Largirea jurisdictiei episcopului Constantinopolului afecta autoritatea episcopului Alexandrei, din Egipt, unul din provinciile orientale care opuneau rezistenta politicii fiscale si tendintelor de grecizare impuse de autoritatea centrala.
Secolul al IV-lea a fost o perioada de disputa privind raportul celor trei membri ai Sfinte Treimi (Tatal, Fiul si Sfantul Duh). S-au dezbatut erezia lui Arie si erezia lui Macedonius. Intre secolele V-VII s-a disputat raportul dintre natura divina si natura umana a lui Hristos si coexistenta acestora.
In Egipt, prin secolul IV, preotul Arius propunea ierarhizarea Sfintei Treimi, sustinand ca Dumnezeul Fiul nu era din substanta lui Dumnezeu Tatal, singurul necreat si nepieritor.
In 320-321, la Alexandria s-a convocat sinodul local, prin care s-a decis condamnarea lui Arius in urma acuzatiilor facute de un alt preot, Atanasios, apropiat de episcopul Alexandru al Alexandriei. Si-a pierdut parohia si a fost exilat. Arius si-a raspandit ideile in provinciile orientale, provocand tulburari.
Insusi imparatul Constantin a intervenit, convocand primul conciliu de la Niceea in 323. 318 de preoti au participat si au dezbatut problema arianismului. Aprige discutii s-au purtat intre Arius si Atanasios (care avea sa fie viitorul episcop al Alexandriei). Arianismul a fost condamnat ca erezie in timp ce doctrina lui Atanasios a fost declarata ca ,,dreapta credinta", sustinand ca Tatal si Fiul sunt de aceeasi natura. Arius a fost din nou condamnat si exilat. S-au elaborat articole din formula Crezului ce afirmau credinta in Dumnezeul Tatal si Dumnezeul Fiul, care erau de aceeasi substanta (asa cum avea se fortifice relatia dintre Imparat si episcopul Constantinopolului). S-a elaborat Crezul-Simbolul Niceean, stabilindu-se dogma oficiala a bisericii. Imparatul avea dreptul de a convoca si prezida conciniile ecumenice, credinta sa fiind impartasita de toti supusii sai.
Situatia nu s-a calmat caci Arius avea sustinatori puternici, ulterior si Constantin, Eusebiu de Nicomedia si Eusebiu de Cezareea intrand in randurile acestora. Constantin l-a chemat pe Arius exilat in Iliricum ca sa-i explice doctrina. In cele din urma, doctrina i s-a parut mai favorabila caci intarea ideologia imperiala si monoteismul riguros. In 335, la Tyr, Arius a fost reabilitat la conciliu si s-a intors in Alexandria unde a murit dupa un scurt timp. Constantin a fost botezat in rit arian inaintea mortii sale, iar succesorul sau, Constantin al II-lea , a oficializat arianismul ce s-a raspandit si in randul gotilor, Ulfila convertindu-i in rit arian la crestinism.
La mijlocul secolului IV, Macedonius accepta consubstantialitatea Tatalui si Fiului, dar sustinea ca Sfantul Duh nu este consubstantial si egal cu primii doi. Dupa ce s-au constituit grupari si tensiunile au reinceput, imparatul Teodosius a convocat cel de-al doilea conciliu la Constantinopol in 381. A condamnat ereziile lui Arius si Macedonius , iar Crezul a fost definitivat si de atunci era rostit la fiecare slujba religioasa.
In secolul V , la Antiohia s-a fondat scoala arianista unde in anul 428, Nestorios sustinea ca Isus era predominat de natura umana dupa intrupare si ca Fecioara Maria nu era ,,Nascatoare de Dumnezeu" , iar la Alexandria s-a fondat scoala cristologica care promova doctrina lui Atanasius, Vasile cel Mare, Grigore de Nazians si Grigore de Nyssa. Nestorios a devenit episcopul Constantinopului si ia nastere nestorianismul.
Scoala de la Alexandria sustinea ca Isus avea mai degraba natura divina predominanta in defavoarea celei umane si astfel a luat nastere monofizismul.
In 431, la Efes, cele doua doctrine s-au infruntat. Nestorianismul a fost condamnat ca erezie sub influenta si puterea faraonica a episcopului Alexandriei, iar Nestorios a fost depus si exilat. Fecioara Maria era declarata ca fiind mama divinitatii. Monofizitismul a castigat teren.
Nestorios, sustinut de papa Leon cel Mare, a condamnat monofizitismul, si in 449, tot la Efes, Teodosius al II-lea a convocat un nou conciliu, luand denumirea in istoriografie ca ,,Sinodul Talharesc" datorita abuzurilor si batailor dintre preoti.
In 451 a fost convocat cel de-al patrulea conciliu la Calcedon, si prin influenta puternica a sotiei imparatului Marcian, care era sustinatoare a ortodoxiei, atat nestorianismul si monofizismul au fost condamnate, stabilindu-se dogma oficiala a diofizismului, prin care ambele naturi ale lui Hristos, si cea divina si cea umana, erau recunoscute ca fiind unitare. Tensiunile au escaladat in provinciile orientale, iar in Egipt s-au declansat lupte intre tabara ortodoxa condusa de episcopul de la Constantinopol si tabara monofizita condusa de Patriarhul Alexandrei. S-a constituit prima biserica monofizita, Biserica Copta din Egipt. Noi biserici monofizite au aparut in Siria si Armenia.
In 482, pentru a face compromisuri intre cele doua tabere, Imparatul Zenon a emis edictul ,,Henotikon"prin care interzicea disputele religioase.
In 533, la Constantinopol, s-a convocat cel de-al cincelea conciliu prezidat de imparatul Iustinian care a incercat sa-i impace pe ortodocsi si monofiziti, condamnand nestorianismul, dar fara succes.
Efecte: in secolul VII, datorita tensiunilor si fragmentarii religioase interne, provinciile arabe opun o slaba rezistenta impotriva arabilor.
Imparatul Heraclius a incercat sa impuna doua formule de compromis: monoenergimsul (cele doua naturi, dar o singura energie) si monothelismul (cele doua naturi, dar o singura vointa de a actiona), impuse prin doua edicte in anii 638-648.
Nu s-a ajuns la rezultatul asteptat si Imperiul Bizantin a pierdut Egiptul in secolul al VII-lea. Abia in anii 680-681, la cel de-al saselea conciliu ecumenic de la Constantinopol, Constantin al IV-lea a condamnat toate ereziile si formulele de compromis, si a restabilit ortodoxia cu pretul pierderilor teritoriale.

3. Razboaiele cu Sasanizii si Expansiunea Islamului
In secolul VII, armatele Imperiului Sasanid atacau provinciile orientale ca Siria, Palestina, Mesopotamia si Armenia. Au condus raiduri in Asia Mica pana pe malurile Bosforului.
In 610, Heraclius a fost incoronat ca imparat al unui imperiu bizantin lipsit de resurse financiare. A apelat la Biserica, iar in 622 a inceput contraofensiva bizantina ce s-a prelungit pana in 628. Dupa obtinerea unor succese, capitala Imperiului Sasanid a fost cucerita.
In 628, regele sasanid a cerut incheierea pacii in conditii avantajoase pentru bizantini. Bizantinii nu aveau sa stie insa ca slabirea imperiului sasanid avea sa aiba un impact negativ pe termen lung asupra acestora.
In 632, Peninsula Araba era unificata sub o noua religie predicata de profetul Mahomed-Islamul. Raidurile arabilor asupra teritoriilor ambelor imperii au luat amploare.
In 635-637, Imperiul Sasanid a fost subjugat de arabi. Fortele bizantine s-au mobilizat. Stapanirea bizantina asupra provinciilor orientale a fost pierduta. Palestina, Siria, Damascul si Antiohia s-au predat arabilor dupa infrangerea bizantina de la Yarmuk.
Dupa 639-641, Mesopotamia si Armenia sunt pierdute. In 642, ,,granarul imperiului", Egiptul, a fost anexat, iar Alexandria a fost ocupata de arabi.

4._asediul_constantinopolului_de_catre_arabi-sursa-wikipedia.jpg

In 645, bizantinii au organizat o expeditie pentru recucerirea Egiptului, dar fara succes caci arabii si monofizitii egipteni au incheiat o alianta. Bizantinii mai stapaneau doar Asia Mica catre sfarsitul domniei imparatului Heraclius.
Curand, arabii cuceresc Cipru, Rhodos si alte insule din arhipeleagul grecesc. Bizantinii au pierdut controlul asupra Marii Mediterane dupa ce califul Moawija, guvernatorul Siriei, si-a creat o flota proprie. Sunt cucerite Peninsula Cyzic si orasul Smirna.
Bizantinii au rezistat eroic asediului Constantinopolului in 674-678 , utilizand ,,focul grecesc", un amestec pe baza de petrol, improscat prin tevi lungi atasate de corabiile bizantine, sau aruncat in recipienti din sticla ce au incendiat corabiile arabilor.
In 678 a fost incheiat un tratat in conditii avantajoase pentru bizantini, primind tribut anual de 3000 de livre de aur, 50 de sclavi si 50 de cai de rasa.
Dar 20 de ani mai tarziu, in 698, Cartagina a fost cucerita de arabi.
Intre 717-718, Constantinopolul a fost supus celui de-al doilea asediu. Imparatul Leon al III-lea Izaurianul a ordonat folosirea focului grecesc pentru incendierea vaselor arabe, ca apoi, izbucnirea unei epidemii de ciuma si venirea armatei bulgare in ajutorul bizantinilor sa-i determine pe arabi sa se retraga.

Efecte:
Chiar daca bizantinii au reusit sa respinga doua asedii, au pierdut controlul asupra Peninsulei Balcanice, Peninsulei Italice, nordului Africii, Peninsulei Iberice si asupra provinciilor orientale.
Pierderea acestora au cauzat pierderi economice. Procesul de ruralizare s-a intensificat, toate orasele pierzandu-si statutul de ,,Polis", fiind de acum inainte denumite ,,kastron"(castre), cu functii militare si administrative. Comertul a intrat in declin, iar Bizantul isi mai desfasura activitatea comerciala doar in Marea Egee, Marea Adriatica, in Marea Neagra si la stramtori. Pierderea ,,granarului imperiului" a restrans aprovizionarea Constantinopolului cu grau. Bizantinii au fost nevoiti sa incheie aliante cu khazarii pentru a cumpara cereale din Dobrogea, Tracia, Peninsula Crimeea si zonele nord-pontice.
Pe plan social, situatia sclavilor s-a imbunatatit, caci sclavii deveneau ,,coloni"si ulterior ,,tarani liberi". Societatea ierarhizata a devenit una orizontala, dominata de comunitati libere si structuri de obsti satesti libere. Micile proprietati taranesti erau protejate de imperiu.
S-a manifestat o puternica tendinta de descentralizare. Structuri ca Magister Officiorum au disparut, atributiile acestuia fiind preluate de multe alte departamente. Au aparut theme-unitati militaro-administrative, conduse de strategi cu puteri administrative pentru mobilizarea resurselor in situatii primejdioase.
La fiecare thema s-a constituit o armata alcatuita din stratioti: tarani inarmati, care primeau din partea statului pamant pe care il detineau cu drepturi depline, venitul obtinut de fiecare taran inarmat fiind de 18-19 nomisme anual pentru intretinerea familiei si procurarea echipamentului militar. Efectivele armatei se riducau la zeci de mii, alaturi de un corp central, o armata operativa comandata de imparat, cu efective de 20-24 000 de soldati.
In urma pierderii teritoriilor balcanice romanizate si a provinciilor orientale, imperiul a abandonat politica si doctrina universalista, promovand o politica externa realista. Bizantul a devenit dintr-un imperiu universal bilingv un imperiu national grec ce milita pentru patrie si ortodoxie.

4. Luptele Iconoclaste
In 306, la conciliul de la Evira , s-a decis in canonul al XXVI-lea interzicerea afisarii icoanelor si venerarea acestora. In secolul al V-lea, episcopul Epifanie de Salamina a scris ca venerarea icoanelor era un act de paganism. Papa Grigore cel Mare sustinea ca icoanele puteau servi la educarea populatiei. A fost informat de episcopul Marsiliei ca s-a cerut scoaterea si distrugerea icoanelor din bisericile din cadrul eparhiei sale.
Conflictul iconoclastic a fost starnit in perioada de criza izbucnita de invaziile arabe cand populatia isi gasea refugiul la biserica. Icoanele reprezentau o mare importanta, fiind considerate drept ,,nasi" pentru copii botezati.
Iconodulii erau majoritari in provinciile vestice, pe cand iconoclastii, influentati de monofiziti, erau majoritari in provincile estice din Asia Mica.
In aceasta perioada tensionanta, bogatii si-au cedat averile manastirilor, biserica devenind cel mai mare proprietar funciar. Puterea imperiala si-a transferat prestigiul catre biserica. Imparatul nu-si mai putea proteja supusii, ci doar Dumnezeu. Biserica incepea sa se emancipeze.
In 723, califul arab Yazid al II-lea a interzis cultul icoanelor in bisericile crestine aflate sub autoritatea sa pentru a se conforma regulilor din Coran.
Miscarea iconoclasta a fost inaugurata prin decretul lui Leon al III-lea in 726 prin care interzicea cultul icoanelor. Leon al III-lea Isaurianul a inlaturat portretul lu Isus de pe poarta de bronz al palatului imperial. Au urmat represalii si revolte din partea populatiilor din Grecia si Italia.

5._criza_iconoclasta-hagia_irene-wikipedia_.jpg

Patriarhul Constantinopolului, Germanios si Papa Grigore al II-lea s-au opus politicii lui Leon al III-lea, care a organizat un consiliu largit pentru a-l inlocui pe Germanios cu Anastasios.
Sub imparatul Constantin al IV-lea, s-a convocat un sinod la Constantinopol in 754, la care nu au participat legatii papali si patriarhii din orient. Se condamna cultul icoanelor si pedepsirea celor care le fabricau si le venerau.
Constantin al V-lea a declansat lupta impotriva bisericii ce detinea vaste teritorii. Calugarii au fost readusi la viata activa si multe manastiri au fost transformate in institutii de binefacere. Constantin a decis distrugerea icoanelor si picturilor din biserici si a operelor de arta. Catedrala Sfanta Sofia a fost redecorata. Se punea de acum inainte accent pe semnul crucii, pe scene si motive florale si vegetale, pe reprezentarea animalelor si a livezilor.
Sub domnia Irinei, regenta imparatului minor, Constantin al VI-lea, iconodulii au fost sustinuti si s-a convocat un nou conciliu la Constantinopol in 786. A ordonat armatei sa-i imprastie pe participanti si a reorganizat conciliul de la Niceea in 787, restaurand cultul icoanelor si lacasurile de cult, reasezand relicvele, reabilitand manastirile secularizate si condamnand simonia.
Iconoclasmul a reizbucnit in secolul al IX-lea sub Leon al V-lea Armeanul, convocand un sinod la Constantinopol in 815. Multi calugari au fost arestati si ucisi. In 820, Leon al V-lea a fost asasinat, fiind succedat de alti imparati iconoclasti, Mihail al II-lea si Teofil. Dar in 863, sub regenta Teodorei si a fiului ei, Mihail al III-lea, cultul icoanelor a fost reabilitat.
Efecte: biserica a devenit aliatul supus al autoritatii imperiale, intarita de pe urma secularizarii proprietatilor clericale. Insa multe monumente, picturi si sculpturi realizate in secolele anterioare au fost distruse.
5.Revolte, Razboaie Civile si Selgiucizii
Perioada 1025-1081 a fost marcata de o criza profunda pe plan intern si extern. In numai 56 de ani, Bizantul pierde controlul asupra tuturor provinciilor. Aceasta perioada este foarte bine reflectata intr-o lucrare scrisa de un martor ocular al evenimentelor , Mihail Psellos, in Cronografia. Atentia lui s-a concentrat asupra problemelor politice. Ajunge secretar imperial, in 1140 , apoi lider al Senatului, consilier al imparatului Constantin X Dukas si mai tarziu al lui Mihail VII Dukas. Numele lui este legat si de reorganizarea Universitatii din Constantinopol in timpul lui Constantin IX Monomahul. Psellos vorbeste foarte putin despre criza externa a statului bizantin, doar atunci cand se raporteaza la un imparat sau altul.
Psellos considera epoca lui Vasile II Macedoneanul ca fiind una de aur, iar pe fratele acestuia, Constantin, il critica, considerand ca nu a continuat politica lui Vasile. In 1028, dupa ce Romanos III Argyros ajunge imparat , domnia sa a fost marcata de favorurile si darurile pe care acesta le oferea diversilor demnitari. Acesta a pregatit o expeditie impotriva sarazinilor, insa a fost infrant. Imparatul a fost invidios pe Templul lui Solomon si pe Sfanta Sofia construita de Iustinian, astfel ca a dorit sa construiasca si el o astfel de cladire.

6._batalia-de-la-manzikert_-sursa_romaniaturkiye.ro_.jpg

In cele din urma, Romanos III Argyros a fost asasinat, iar tronul a fost ocupat de Mihail IV. Psellos il lauda pe acesta, pe de-o parte datorita faptului ca Mihail il alesese drept consilier. Fiindca suferea de epilepsie, Mihail a abdicat, iar pe tron ajunge Mihail V. Psellos ii asociaza de obicei cu termenul de ,,tiran", deoarece a dorit sa o indeparteze de la domnie pe Zoe, trimitand-o pe aceasta la manastire.
In urma unei revolte populare, imparateasa a fost readusa la palat. Teodora, sora lui Zoe, a fost adusa de la manastire si aseazata pe tron, astfel ca cele doua surori au domnit pentru o anumita perioada. Insa divergenta dintre cele doua surori o determina pe Zoe sa se casatoreasca pentru a treia oara, astfel ca pe tron ajunge Constantin IX Monomahul. Si el, ca si toti ceilalti imparati, era un reprezentat al aristocratiei civile.
Constantin moare in 1055, iar conducerea imperiului este preluata de Teodora, care guverneaza pana in 1056, cand moare, astfel ca se distinge pe linie feminina Dinastia Macedonenilor. Pe tron ajunge Mihail VI, care fusese ales ca succesor de catre Teodora. In cele din urma, acesta a fost deposedat de putere de un reprezentant al aristocratiei militare.
Revolta militarilor este condusa de Isaac Comnenul si izbucneste in 1057, acesta preluand puterea. Psellos a recunoscut ca inca de la inceput, obiectvul domniei lui Isaac a fost sa puna capat raului din Imperiu, insa considera ca nu trebuia sa impuna atat de rapid anumite reforme. Imparatul a anulat toate donatiile si favorurile realizate de predecesorii sai, domeniile respective intrand in posesia statului, inclusiv pe cele care erau oferite bisericilor. De asemenea, imbunatateste sistemul de colectare a impozitelor. Aceste masuri au determinat reactia aristocratilor din Constantinopol, care erau cei mai afectati de aceste masuri, astfel ca acestia se impotrivesc reformelor imperiale ( Senatul a blocat initiativele imparatului). In consecinta, Isaac abdica in 1059 si se retrage la manastire.
Urmatorul imparat a fost Constantin X Dukas. Psellos mentionand ca a avut un anumit rol in ceea ce priveste alegerea imparatului. Cea mai mare greseala a sa a fost slabirea armatei.
Acesta moare in 1067, iar pe tron ajunge Mihail VII, iar mama lui se casatoreste cu Roman IV Diogenes. Acesta ramane la conducere pana in 1071, organizand trei campanii victiorioase impotriva selgiucizilor. In 1071 sufera o infrangere la Manzikert, chiar insusi imparatul fiind capturat. La Constantinopol, puterea este preluata de Mihail VII, care guverneaza pana in 1078. Despre acesta, Psellos nu scrie multe, deoarece partea a doua a lucrarii este comandata de Mihail VII.
Pe tron a ajuns Nikephor III. In perioada sa, au loc mai multe confruntari pe plan intern, facandu-se apel la selgiucizi in urma unei revolte militare condusa de Alexios I Comnenul.
Efecte:
Pe plan politic s-a manifestat rivalitatea dintre aristocratia civila si cea militara. S-a ajuns astfel la o instabilitate politica caci in doar 56 de ani au fost 13 imparati pe tron. Fiecare grupare cauta sa-si impuna propriul reprezentant pe tronul imperial, urmandu-si interesele. Cele mai multe succese le-a avut aristocratia civila.
Pe plan economic si financiar se manifesta seceta si foametea, care conduc la revolte si razboaie civile. Imperiul Bizantin sufera un declin economic si demografic. Multe terenuri au fost parasite datorita fiscalitatii excesive. Bizantul isi pierde din nou controlul asupra rutelor comerciale. Masurile ineficiente ale unor imparati au contribuit la destabilizarea economica, cheltuind banii din vistierie pentru activitati personale, distribuirea demnitatilor, acordarea de scutuiri de la plata impozitelor unor persoane laice, acordarea de titluri si rente unor conducatori straini pentru a-i convinge sa nu atace imperiul. Cantitatea de aur a monedelor scade, ajungand in timpul lui Mihail al VII-lea de la 24 de karate la 8.
Imparatii largesc baza sociala a regimului, deschizand portile senatului in fata orasenimii ce putea constitui un sprijin politic.
Pe plan militar, politica expansionista este abandonata, astfel, cheltuielile militare a ufost reduse. Constantin al IX-lea a desfiintat 50 000 de proprietati stratiotice de la frontiera imperiului pentru ca avea nevoie de bani. Revoltele generalilor au contribuit la declinul armatei.
Pe plan extern, bizantinii reusesc sa cucereasca Regatul Armeniei, dar apar turcii selgiucizi care cuceresc Bagdadul si care invadeaza provinciile bizantine prin anii 1050-1060. In 1067, acestia invadeaza Asia Mica, iar in 1071, bizantinii sufera catastrofala infrangere de la Manzikert, asta in timp ce normanzii cuceresc sudul Italiei. In Peninsula Balcanica, revolta din 1047 a destabilizat apararea de pe linia dunareana. Pecenegii si uzii ajung in 1064 in Grecia, dar fiind decimati de epidemie, s-au fragmentat si au fost absorbiti de populatia bizantina. Cand Alexios I Comnenul a ajuns la tron, Imperiul Bizantin mai controla doar Constantinopolul si o parte din Tracia.
6. Cruciada a-IV-a
Intre noiembrie 1202 si inceputul anului 1203, in tabara cruciata isi face aparitia fiul lui Isaac Angelos, imparatul detronat in 1095, printul Alexios. Acesta era apropiat de cruciati deoarece era ruda cu Filip de Suavia, care la randul lui era varul lui Bonifaciu de Montferrat. Se pare ca papa avea cunostinta de actiunea printului Alexios, iar intr-o prima faza, Inocentiu III sustinea ideea sprijinului cruciat pentru reinstalararea pe tron a lui Isaac II Angelos. Sustinerea papei era legata de dorinta sa de a restabili unitatea Bisericii Crestine. Printul Alexios face promisiuni importante cruciatilor, fiind vorba de o suma importanta de bani (200.000 de monede de argint) , participarea armatei bizantine la expeditia cruciata, asigurarea aprovizionarii pentru cruciati si apararea Locurilor Sfinte dupa ce acestea avea sa fie recucerite. Acestea promisiuni i-au determinat pe cruciati sa ia in calcul devierea expeditiei catre Constantinopol, insa un rol important l-a avut si Enrico Dandolo, dogele Venetiei.
Promisiunile lui Alexios si dorinta venetienilor de a ajunge la Constantinopol i-au determinat pe cruciati sa se indrepte catre capitala bizantina. Acestia ajung la Constantinopol in primavara anului 1203, alaturi de fortele terestre aparand si flota venetiana. Din sursele occidentale referitoare la cruciada a IV-a, un reprezentant al marii nobilimi, Godefroy de Villerhardouin si Robert de Clari, un reprezentant al mici nobilimi si cruciatii se asteptau ca printul Alexios sa fie intampinat cu entuziasm de populatia bizantina, insa lucrurile nu au stat deloc asa. Grecii din Constantinopol nu erau interesati sa il revada pe tron pe Isaac Angelos. Insa prezenta cruciatilor in fata orasului a determinat o miscare de nemultumire in capitala bizantina, imparatul Alexios III reusind sa fuga din oras, luand cu el si cea mai mare parte a averilor imperiale. Dupa fuga lui Alexios III, Isaac II a fost scos din inchisoare si reinstalat pe tronul imperial, alaturi de el domnind ca si co-imparat fiul sau, Alexios IV.

7._cruciada_a_iv-a-sursa-wikipedia.jpg

Alexios IV a avut sprijinul cruciatilor pentru a-si duce la capat planul, insa problemele majore au aparut atunci cand acesta a fost nevoit sa isi respecte promisiunile pe care le facuse cruciatilor, mai ales cand venea vorba de bani. Acesta a negociat cu ei o prelungire a tratatului pentru inca 6 luni, pana in aprilie 1204. Faptul ca latinii au ramas la Constantinopol neplatiti nu a ramas fara consecinte. Atat sursele occidentale, cat si Nicetas Choniates prezinta aceste consecinte, cu atat mai mult cu cat unele actiuni ale cruciatilor au determinat nemultumirea populatiei bizantine ( a fost provocat un incendiu ce a mistuit aproape tot orasul; o moschee a fost atacata de cruciati si aparata de bizantini alaturi de musulmani). Robert de Clari spuneau ca bizantinii si cruciatii se insultau reciproc, acesta fiind momentul in care este constientizata ruptura religioasa intre Rasarit si Apus ( chiar preotii latini ii acuzau pe greci ca erau mai rai decat evreii).
Aceste nemultumiri reprezentate de prezenta cruciatilor si incapacitatea lui Alexios de a guverna imperiul au dus la izbucnirea unei revolte in februarie 1204. Cei doi imparati au fost detronati ( Isaac II a murit la scurt timp dupa acest moment), iar in locul lor a fost proclamat un alt imparat, reprezentant al aristocratiei bizantine, Alexios Dukas, care devine imparat sub numele de Alexios V Dukas. Acesta ia masuri pentru apararea orasului, refuzand sa indeplineasca promisiunile facute de Alexios IV, iar cruciatii au doua variante: sa incerce sa ii impuna noului imparat bizantin respectarea tratatului incheiat cu predecesorul sau sau sa paraseasca orasul Constantinopol si sa continue expeditia spre Egipt. Au ales prima varianta, iar din martie 1204 incep discutiile legate de asedierea Constantinopolului.
In tabara cruciata este elaborat un document cunoscut sub numele de "Partitio Romaniae". Potrivit acestui document, cruciatii urmau sa ia cu asalt Constantinopolul si isi imparteau teritoriile bizantine pe care aveau sa le controleze dupa ocuparea capitalei bizantine. Documentul prevedea constituirea unui imperiu latin cu capitala la Constantinopol, iar conducatorii expeditiei urmau sa primeasca o serie de teritorii bizantine, iar cel care obtinea cel mai mult de pe urma acestei impartiri era Dogele Venetiei. Potrivit tratatului, Venetia urma sa obtina trei optimi din teritoriul bizantin, inclusiv din Constantinopol, in special zona Cornului de Aur, tot ei ocupand si Catedrala Sfanta Sofia.
In aprilie 1204, cruciatii au luat cu asalt Constantinopolul. Primele atacuri au esuat, astfel ca aparuse ideea ca Dumnezeu se impotriva lor, insa au crezut ca acestea erau doar cateva incercari, urmand ca sa depuna mai multe eforturi pentur a cuceri orasul. Prin urmare, in dimineata zilei de 13 aprilie, cruciatii au intrat in Constantinopol. Orasul a fost pradat cumplit de cruciati, palatele, bisericile fiind jefuite cumplit. Nicetas Choniates insista cel mai mult asupra jefuirii asupra Constantinopolului, prezentand pe larg faptele intreprinse de crucati, atat cele legate de jafuri si de omoruri. Timp de trei zile, orasul a fost jefuit cumplit, iar Constantinopolul nu a mai revenit niciodata la stralucirea sa de dinainte.
Efecte:
Dupa cucerirea orasului, principalele probleme pentru cruciati erau legate de punerea in practica a tratatului din 1204, cea mai importanta fiind cea a desemnarii unui imparat. S-a constituit un colegiu format din 6 reprezentanti ai cructilor si 6 venetieni care sa desemneze un nou imparat. Cei mai multi credeau ca va fi desemna marchizul de Montferrat, insa in mod surprinzator, imparat a ajuns Balduin de Flandra, care se bucura de sprijinul venetienilor. Acesta a devenit primul imparat latin al Constantinopolului.
Cea de-a doua problema era legata de impartirea teritoriilor bizantine. Lucrurile nu au fost la fel de simple, deoarece cruciatii occidentali au intampinat o rezistenta foarte puternica din partea populatiei grecesti, iar in cele din urma se constituie doua sisteme de state de-o parte statele latine: Imperiu Latin de Constantinopol, Regatul Thesalonicului ( constituit intr-o incercare de a-l despagubi pe marchizul de Monferrat), mai multe principate latine in Grecia ( Moreea revenind familiei de Villehardouin). Evident Venetia a reusit sa isi rezerve pozitiile cele mai importante, obtinand 3/8 din Constantinopol si punctele cheie din arhipelagul grecesc si cetatile de coasta care ii permiteau controlarea traficului comercial prin stramtorile Bosfor si Dardanele, si a Marii Egee alaturi de bazinul oriental al Marii Mediterane ( stapanirea venetiana avea sa se numeasca Ducatul Arhipelagului). Vor aparea si state grecesti, state de rezistenta greaca. In jurul anului 1203 apare Imperiul de Trapezunt, bazele acestui imperiu fiind puse de doi nepoti ai lui Andronic I Comnenul, David si Alexios. Imperiul nu a avut un rol important in lupta pentru recucerirea capitalei bizantine. In 1205 se pun bazele Imperiului de Niceea, bazele fiind puse de ginerele lui Isaac II Angelos, Theodor Lascaris, care devine imparat la Niceea. Obtine un succes de prestigiu cand reuseste sa pune bazele constantinopolitate in orasul Niceea. Acest patriarh l-a incoronat pe Teodor I Lascaris. Al treilea stat este Despotatul Epirului, cu capitala la Arta. Conducatorii despotatului, pentru a-si intari pozitiile, si-au adaugat numelor lor toate numele dinastiilor bizantine din sec. XII ( Dukas - Angelos - Kommnenos). Despotii reusesc sa cucereasca Thesalonicul, proclamandu-se regat, insa situatia se schimba dupa ce grecii sunt infranti de Ioan Asan II.

7. Compromisuri si tentative de recucerire a capitalei bizantine
In urma impartirii statului bizantin dupa cruciada a IV-a , s-au constituit doua grupari de state: statele latine: Imepriul Latin de Constantinopol , Principatul de Moreea si Thesalonicul, si Statele de rezistenta greaca : Imperiul din Trapezunt, pe litoralul sud estic al Marii Negre, o pozitie periferica( condus de Comneni, fondat de nepotul lui Andronic Comnenul), Despotatul Epirului cu centrul la Arta (condus de doi frati a lui Alexios al III-lea Angelos, Mihail si Teodor, avand o ascensiune inforitoare, cel putin in primele doua decenii de dupa cucerirea Constantinopolului).
In 1224, Despotatul Epirului cucereste Thesalonicul si pun bazele imperiului de Thesalonic, imperiu grec care se mentine pana in 1230, cand imperiul de Thesalonic e invins de taratul bulgar a lui Ioan Asan al II-lea, imperiul fiind readus la statutul de despotat si intrand sub autoritatea imparatului de la Niceea.
Rolul cel mai important l-a avut Imperiul de la Niceea. Bazele sunt puse de Teodor I Lascaris care a domnit pana in 1222. Si-a legat numele de infiintarea patriarhiei ecumenice in exil. In 1208 a fost incoronat de Patriarhul Constantinopolului pentru a aduce un plus de imagine. A reusit sa opreasca inaintarea latinilor din Constantinopol in Asia Mica. A incheiat un tratat cu Imperiul Latin de Constantinopol in 1214, consemnand mentinerea statutul quo-ului din acel moment. Elaboreaza un plan ce avea ca obiectiv redobandirea Constantinopolului. Isi propunea sa accepte unirea cu biserica Romei si reia politica de privilegii comerciale. A incheiat tratatul cu Venetia in 1219 prin care le acorda dreptul de a face comert in teritoriile sale, dar nu de a se instala.
Planul nu avea sa fie dus la sfarsit. Rezistenta grecilor a fost puternica caci nu doreau unirea cu Roma. Nu a putut sa se casatoreasca cu mostenitoarea Imperiului Latin de Constantinopol.
Dupa moartea lui, tronul revine ginerelui sau, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes care a condus pana in 1254 . A stiut sa mentina un echilibru pe plan intern. S-a bazat pe categoriile mici si mijlocii: micii pronoiari si mestesugari. A reusit sa refaca categoria stratiotilor pentru scurt timp. A promovat o politica care proteja interesele supusilor sai si ale imperiului. In 1235 a emis un decret prin care cerea supusilor sa se multumeasca cu ceea ce produc mainile si pamanturile romeilor si sa renunte la importuri. Afirma in edict ca aurul niceean nu trebuia sa intareasca puterea venetienilor.

8._cucerirea_constantinopolului-sursa-static._panoramio.com_.jpg

In 1240 li se ofera pozitia privilegiata negustorilor din Pisa, care era aliata lui Frederich al II-lea. S-a ocupat si de refarcerea flotei, fiind constient ca flota venetiana apara Constantinopolul. Incurajeaza activitatea in acest domeniu si amenajeaza santierul de la Smirna.
Pe plan extern, si-a propus ca obiectiv recucerirea Constantinopolului. Reuseste sa stabilizeze situatia orientala caci a incheiat pacea cu selgiugizii. Isi intoarce atentia spre Constantinopol si Peninsula Balcanica. Lichideaza stapanirea latina in Asia Mica. Ajunge pana la stramtoarea Bosfor, apoi trece in Peninsula Balcanica. Incheie o alianta cu Tarul Bulgar, cu Ioan Asan al II-lea in 1235, printr-o casatorie dintre fiul lui Ioan Asan si fiica lui Vatatzes.
Asediaza impreuna Constantinopolul care nu dureaza foarte mult. Apar neintelegeri intre cei doi aliati si asediul a fost ridicat.
In perioada urmatoare reuseste sa invinga Despotatul Epirului, care devine vasal al imparatului niceean. Recucereste teritoriile din sudul Peninsulei Balcanice, ajungand pana la Muntii Hemus. Actiunile lui sunt facilitate si de disparitia lui Ioan Asan al II-lea, 1241.
La moartea lui Iona al III-lea, teritoriile niceeane inconjurau din toate partile imperiul Latin. Succesorul lui Ioan, Teodor al II-lea Lascaris a avut o domnie scurta (1254-1258) caci suferea de epilepsie. A reusit insa in cele din urma sa duca doua campanii impotriva Bulgariei si a consolidat stapanirea niceeana din aceasta regiune. Moartea lui timpurie a facut ca in 1256 sa ajunga la tron un copil de 6 ani, Ioan al IV-lea. Din regenta facea parte omul de incredere a lui Teodor al III-lea Lascaris, Georgios Muzalon. La scurt timp dupa moartea lui Teodor , se produce o reactie a aristocratiei niceeane, profund nemultumuita de desfiintarea privilegiilor sale de dinastia Lascarizilor si de marginalizarea sa in conducerea statului. Regenta a fost inlaturata, iar Geogios Muzalon a fost asasinat, revolta fiind condusa de Mihail Paleologul. Nu l-a inlaturat pe imparatul legitim, dar a urcat foare repede in ierarhie. Il convinge pe patriarhul Arsenios ca cea mai buna cale de a proteja tronul minorului este de a-l incorona drept co-imparat. La inceputul anului 1259, Mihail al VIII-lea era intr-o situatie dificila si delicata. Era constient de faptul ca pentru a aduce la conducere propria dinastie avea nevoie de un succes major. Acesta devine obiectivul sau declarat: recucerirea Constantinopolului.
Obtine victorii asupra armatelor latine reunite in 1259 la Pelagonia. Insa, un alt asediu esuat al Cosntantinopolului in 1260 i-a demonstrat imparatului ca are nevoie de o flota mult mai puternica decat cea niceeana pentru a putea sa se opuna celei venetiene. Incepe sa caute aliati. Cel mai bun aliat era Genova care era nemultumita de faptul ca Venetia controla stramtorile si vasele sale nu aveau acces in Marea Neagra, fiind atrasa de perspectivele comertului pontic.
In 1261 Imperiul de la Niceea si Genova semneaza tratatul de la Nymphaion. Basileul acorda daruri genovezilor: 500 hyperperi si ahiepiscopului Genevei 60 de hyperperi si acordau genovezilor libertate de comert. Pentru prima oara , genovezii aveau jurisdictie proprie si vesnica . Toti dusmani genovezilor urmau sa fie exclusi de pe piata bizantina, exceptand Pisa.
Li se promiteau vechile lor posesiuni din Constantinopol, dar si cartierul venetian din Constantinopol daca aveau sa trimita ajutor rapid si eficace pentru recucerirea cetatii.
Genovezii puteau sa adune marfuri, cereale din imperiu si sa le vanda liber. In plus, numai genovezi si pisani aveau dreptul de a face comert in Bazinul Pontic. Aveau ca interdictie sa vanda aur si argint , caci nu puteau scoate aur si argint din imperiu fara acordul imparatului. La sfarsitul tratului urmeaza si privilegiile negustorilor bizantini, avand dreptul sa mearga in teritoriile genoveze sa faca comert. Bizantinii nu au avut nevoie de ajutorul genovezilor in recuceriea Cosntantinopolului. In vara lui 1261 a avut loc o situatie fericita. O armata niceeana trece pe sub zidurile Constantinopolului, iar grecii le spun ca flota venetiana nu era in oras. Flota neceeana intra imediat in oras. Ultimul imparat al Constantinopolului, Balduin al II-lea, fuge. Orasul a fost recucerit.
Efecte:
Tratatul dintre Niceea si Genova a stat la originea declinului imperiului, caci acesta ajungea o anexa a economiei oraselor italiene.
Negustorii genovezi obtineau avantaje vamale considerabile spre deosebire de negustorii bizantini . La mijocul secolului XIV, genovezii se instaleaza in cartierul Pera. De la Andronic al II-lea primesc si dreptul de a-l fortifica. Treptat, genovezii reusesc sa atraga cea mai mare parte a traficului care se desfasoara prin stramtori. La mijlocul secolului XIV, Nicephor Gregoras spune ca genovezii obtineau din taxele vamale 200 000 hyperperi anual, bizantinii abia obtineau 30 000. Se inregistrau pierderi importante si prin cedarea comertului pontic.
Primind dreptul de a aduna si cerealele, a pornit o criza alimentara in statul bizantin, care depindea tot mai mult de italieni pentru a se aproviziona cu cereale. Imparatii bizantini au fost nevoiti sa le cumpere cereale. Alimentele erau rare si vandute la preturi inaccesibile pentru bizantini. Patriarhul Constantinopolului, Athanasius al III-lea i-a trimis doua memorii imparatului prin care reclama ca nu numai ca italienii au luat aurul si argintul lor , dar mai rau este ca vindeau grau stricat sau amestecat cu paie.
Tratatul din 1261 a fost originea unei adevarate competitii intre Genova si Venetia. Patru razboaie venetiano-genoveze s-au desfasurat intre mijlocul secului XIII si sfarsitul secolului XIV. In mare parte , pe teritoriul bizantin se producea confruntarea dintre cele doua. Si tot Imperiul Bizantin a fost cel care a platit.

8. Otomanii pun capat agoniei
Sumele pe cale le aloca Bizantul pentru castigarea si mentinerea aliantelor in Occident cresteau tot mai mult. Andronic nu avea cum sa mai intretina flota, marinarii bizantini fiind gata sa intre in servicul oraselor italiene sau a turcilor. Aparitia otomanilor complica situatia si mai mult.
La inceputul sec XIV, in primele doua decenii, bizantinii mai controlau doar cateva cetati in Asia Mica, Nicomedia, Niceea , aflate in apropierea Constantinopolului. In sec XIV se desfasoara in Imperiul Bizantin trei razboaie civile. Primul razboi se desfasoara intre doi membrii ai familiei Andronic in anii 1321-1328, fiind implicati sarbii si bulgarii. In urma victoriei obtinute, Andronic al III-lea devine imparat. Dupa moartea sa din 1341, tronul ii revine lui Ioan al V-lea Paleologul, un copil, si este instaurata regenta din care faceau parte Ana , mama sa, si Ioan Cantacuzino. Cei doi nu se inteleg si izbucneste cel de-al doilea razboi civil in anii 1341-1347, respectiv in anii 1352-1354. Ioan Cantacuzino incheie alianta cu otomanii. In 1391, tronul a fost preluat de Manuel II Palaiologos .
Intre timp, otomanii se extind. Manuel al II-lea intra in conflict cu Baiazid si timp de 8 ani, din 1394 pana in 1402, Constantinopolul a fost supus blocadei otomane.
In 1422, Murad al II-lea a asediat fara succes Constantinopolul si a ocupat Thesalonicul.
In 1453, sultanul Mehmed al II-lea cucereste Constantinopolul.

9._cucerirea_constantinopolului-_eaponsandwarfare.files_.wordpress.com_.jpg

Surse:
Stelian Brezeanu-O istorie a Bizantului, Meronia, 2005
https://en.wikipedia.org/wiki/Decline_of_the_Byzantine_Empire
Tags: imperiul bizantincauzele declinuluiimperiul roman de rasaritconstantinopolSectiuni: GeneralLista: Tematica: Istorie Medievala UniversalaContinut: Autor: Stan Alexandru Bogdan

1._coperta_articolului-sursa-_hqwallbase.pw_.jpg

Like: Sursa

Regizorii Mihai Maniutiu si Adrian Sitaru - in juriul celei de a XX-a editii a Galei HOP
Regizorii Mihai Maniutiu si Adrian Sitaru vor face parte din juriul celei de a XX-a editii a Galei T...

Patti Smith si Michael Stipe vor concerta la gala ''Pathway to Paris'' din New York
Artistii Patti Smith, Michael Stipe, solistul trupei R.E.M., Cat Power si Flea, chitaristul grupului...

Ioan Bolborea: ,,Isi bat joc de un om care a muncit"
La începutul lunii, primarul general Gabriela Firea a anuntat ca lucrarea „Marea Unire&l...

Selena Gomez si Elle Fanning vor juca in urmatorul film al lui Woody Allen
Timothee Chalamet, Elle Fanning si Selena Gomez vor juca in urmatorul film al lui Woody Allen, "Wond...

Miley Cyrus va lansa noul sau album, ''Forever Now'', la 29 septembrie
Artista americana Miley Cyrus a anuntat prin intermediul unei fotografii postate pe site-ul sau ofic...